Sunt ani in care pictura lui Kandinsky penduleaza intre peisajul intens emorional amintind de Van Gogh si Gauguin, cu ecouri din cromatica artei populare rusesti si primele compozitii abstractizante, in care, desi subzista aluzii la real, dominanta este energetica liniilor si accentuarea ritmitatii de esenta muzicala.

Toate acestea corespund intocmai preocuparilor teoretice din acel moment, cand Kandinsky elabora textul ‘Spiritualului in arta’, una dintre ele fiind si apropierea, intuitive, de descoperirile stiintifice ale epocii.

Am ales aceasta carte tocmai pentru a sublinia legatura dintre discursul artistului in coordonare cu practicile sale material picturale.
Kandinsky denumeste necesitatea interioara, vointa de expresie a elementului obiectiv prin temporalul subiectiv şi vede figurativul ca o nota pronuntata materiala, punand accent pe forma si culoare, subliniind faptul ca esenta „vorbirii” unei opere de arta sta in comunicarea ideilor şi sentimentelor.

„Orice opera de arta este copilul vremii sale, adesea si izvorul felului nostru de a simti.
Fiecare epoca de cultura genereaza propia-i arta, irepetabila.”

Conform principiului necesităţii interioare, artistul exprimă propria personalitate, expresia specificului epocii lui si exprima prin artă specificul ei general, necesitati ce coincid cu cele trei elemente necesare operei de arta care prin intrepatrundere reusesc să exprime oricând unitatea operei.

„Asemanarea artei noi cu forme ale unor vremuri de demult sunt, precum se poate usor constata, diametral opuse. Primul este de ordin exterior si de aceea, nu are nici un viitor. Al doilea este deordin interior si ascunde in sine samata viitorului.”

Cand sufletul omenesc traieste mai puternic, arta devine si ea mai vie fiindcă între artist si creatie exista o legatura, prin actiune si implinire reciproca. Ideile pot crea starea, starea poate naste idei. Inspiratia vine din interiorul sau exteriorul artistului în functie de relatia pe care o are cu sinele, cu lumea reala şi cu propria-i lume onirica si fantastica. Începerea unei opere nu ar fi atat de complicata dacă artistul nu ar fi constient de posibila schimbare a lumii în momentul dezvaluirii ei.

Kandinsky compara viata spirituala a umanitatii intr-un mare triunghi similare cu o piramida, unde artistul are sarcina si misiunea de a evolua spre partea de sus prin exercitarea talentului. Punctul cel mai inalt al triunghiului este conditia de geniu, viziunea de ‚maine’, ceea ce ,astazi ramane pentru toti restul o fantezie de neinteles, dar care treptat va capata forma.. Acesta este un triunghi spiritual care se mişcă ascendent si treptat, chiar dacă, uneori, rămâne imobil. În timpul perioadelor de decadenta, sufletele cad spre partea de jos a triunghiului cand omul este in cautarea succesului extern fortelor interioare, ignorand pe cel pur spiritual.

„Un triunghi de mari dimensiuni, divizat in parti inegale, cu portiunea cea mai ascutita intreptata in sus – iata o schema exacta a vietii spirituale. Cu cat ne indreptam mai in jos, cu atat mai mari, mai late, mai cuprinzatoare si mai inalte devin portiunile triunghiului divizat.”

Artistul trebuie sa se exprime, sa creeze, sa transpuna atat natura exterioara cat si natura interioara, sa descopere lumea si sa se descopere pe el insusi. Aici se pune accent pe imaginatia artistului. Acesta trebuie sa isi dezvolte abilitatile de redare din punct de vedere al tehnicii de lucru, pentru a putea realiza o opera de arta coerenta, punandu-si amprenta personala si astfel arta sa nu stagneze. Prin alegerea manifestării artistice, artistul lasa ceva în urma si merge mai departe, de cele mai multe ori fara sa isi puna problema ce o sa fie dupa. Pentru artist nu exista decat „acum”. Pentru lucrarea lui insă exista „atunci”.

Necesitatea de interior este pentru Kandinsky un principiu in arta si temelia armoniei dintre forma si culore. El il defineste ca principiul de contact al formei cu sufletul uman. Fiecare forma este delimitata ca suprafata de o alta forma care produce efectul de interior asupra celui care se uita la ea cu atentie. Aceasta necesitate interioara este dreptul artistului la o libertate nelimitata. Opera de arta este nascuta din necesitatea interioara a artistului într-un mod misterios, enigmatic si mistic, apoi ea dobandeste o viata autonoma, devine un subiect independent animat de o respiratie spirituala.

„Atunci cand iti plimbi privirea pe o paleta acoperita de culori, rezulta doua efecte principale:
1. un efect pur fizic, ochiul insusi fiind cucerit de frumusetea si de alte calitati ale culorii.
2. al doilea rezultat important al observarii culorii este efectul psihic al acesteia”

Cand ne uitam la paleta de culori a pictorului, se intampla un dublu efect. Efectul pur fizic asupra ochiului, fermecat de frumusetea culorilor în primul rand, provoaca o impresie bucurie. Dar acest efect poate fi mult mai profund si poate provoaca o emotie si o vibratie a sufletului, sau o rezonanta interioara. Este un efect pur spiritual prin care culoarea atinge sufletul în sine.
Proprietătile primei evidentieri le putem vedea atunci cand ne uitam la o culoare izolat si lasat ca efectul sa actioneaze pe cont propriu; tonul colorat provoaca pe de o parte caldura sau raceala, iar pe de alta parte, claritate sau obscuritate de ton. Dupa Kandinsky caldura este o tendinta spre galben, iar raceala este o tendinta spre albastru. Galbenul si albastru sunt o forma de contrast primamara si dinamica. Galben dispune de o miscare excentrica şi albastru o miscare concentrica; o suprafata galbena pare a fi mai aproape de noi, în timp ce o suprafata albastra pare sa se indeparteze. Galben este de culoare de obicei violenta ale carei simtiri pote fi dureroasa si agresiva, pe cand albastru evoca o stare de calm profund astfel incat amestecul de albastru cu galben da o imobilitate totala si calm, verde.

Kandinsky analizeaza, în scrierile sale, elementele geometrice care compun fiecare pictura, si anume punctul si linia, precum si de suportul fizic si suprafata materialului pe care se bazeaza artistul sau vopselele folosite, pe care el le numeste planul de bază. Autorul nu le analizeaza ca pe un obiectiv sau punct de vedere exterior, ci din punctul de vedere al efectului lor interior pe care acestea il creaza si subiectivitatea observatorului, precum si sensibilitatea acestuia de a le privi. Kandinsky chiar considera planul de baza ca pe o fiinta vie asupra careia artistul actioneaza, o face sa respire. Fiecare parte a planului de baza dispune de o coloristica adecvat afectiva care influenteaza tonalitatea elementelor picturale care vor fi desenate pe el, si care contribuie la bogatia compozitiei. Acesta rezultă din juxtapunerea elementelor pe panza; deasupra planului de baza corespund cu lejeritate si usurinta, în timp ce dedesubt evoca condensare si greutate. Obligatia a pictorului este de a asculta si de a cunoaste aceste efecte, în vederea rezolvarii unei lucrari, care nu este doar efectul unui proces aleatoriu, ci rodul unei opere autentice si rezultatul unui efort spre frumusetea interioara.

„Frumusetea culorii si formei [...] nu este in arta un scop ce-si ajunge siesi. Tocmai ca urmare a studiului nostru inca elementar in pictura, suntem prea putin in stare sa ajungem astazi la trairea experientei interioare a unei compozitii de culori si forme complet autonome.”

Analiza efectuata de Kandinsky pe forme si culori nu rezulta din simpla asociere arbitrara de idei, ci din experienta interioara a pictorului, care a trecut prin ani de experienta in realizarea de picturi abstracte, de o bogatie senzoriala incredibila lucru pe formulare si cu culori, lucrand cu forme si culori, observand fara ragaz evolutia propiilor lucrari cat si a altor artisti, remarcând, pur şi simplu efectul subiectiv al culorilor asupra sensibilitatii artistului si sufletul poetului.

Nu este un lucru comun de a gasi un artist care, chiar daca ar fi dispus să incerce, este capabil sa isi exprime scopurile si idealurile sale cu claritate si moderatie. Orice astfel de capacitate este o greseala in artistul perfect, care ar trebui sa gaseasca expresia sa în linie si culoare, lasand multimea sa isi gaseasca propiul drum catre intelegere si cunoastere. Atitudinea lui Kandinsky prin aceasta lucrare este o ramasita a zilelor cand ‚arta pentru arta’ a fost ultimul strigat de lupta, atunci cand excentricitatea de nereguli si modul de viata au fost mai importante decat orice talent artistic.

Poate ca vina acestei carti teoretice este tendinta de a poliloghia. Puterea unei carti de a starni argumente este adesea cea mai buna dovada a valorii sale, iar experienta mea am considerat intotdeauna ca ideile noi sunt cele mai dificile si mai stimulative. Cartea propune o programa teoretica pentru arta prin care experienta umana dobandeste dimensiuni infinite. Cu un pronuntat caracter didactic, expunerea ideilor in acest eseu teoretic are permanent in vedere functia spirituala a fiecarui element care intra in componenta actului de a picta. Din acest punct de vedere consider lucrarea ca fiind constructiva si nu o ratacire in lumea trudei intelectuale in incercarea de a explica actul creatiei.