Sfarsitul toamnei este scris in in culorile ultimei frunze cazute…
Vorbesti despre dragoste de parca nu ai cunoaste, si tocmai tu, un lucru atat de suspect ca dragostea, intrucat aceasta patrunde in suflet mai mult decat altceva.

Vantul de la apus aduce cu el un timp ale carui ganduri necesita studiu si analiza, dar mai ales atentie acordata fiintei ce i se datoreaza prospetimea gandurilor. Artistul marturiseste mai mult decat ar dori sa o faca. Uneori pictorului ii scapa trasaturi nu numai fara intentia, dar fara cunostinta sa. Terenul acesta alunecos, mlastinile sufletului si capcanele lui ma ingrijoreaza: cateodata ma tem de a fi spus prea multe; alteori imi inchipui ca tacerea mea raneste pe cei din jur. Oare nu e o pierdere de timp cercetand totul cu atata curiozitate si fara de incetare? Tot ce putem face este sa ne ascultam intuitia ce ne indreapta spre sanul inteleptelor fecioare ale cunosterii. Insa nu este destul sa-ti intaresti sufletul, mai trebuie ceva; ii este greu unui suflet inhamat la un trup firav si simtitor si care se bizuie atat de mult pe el.

Doua evenimente decisive ale vietii tale, ce si-au gasit deznodamant cam in acelasi timp, si-au pus amprenta asupra sufletului. O perioada esentiala incepe de acum inainte, caci prin existenta ta a trecut o umbra fugara si tanara. Ea nu avusese chip de fata, ci de nimfa, si nu dragostea, ci o opsesie natanga te-a legat de ea. V-ati cautat inainte de a va fi vazut va iubeati inainte de a va fi vazut unul cu altul. Esti intelept, poate mai putin nobil in sentimente, dar curajos si simplu, si o doreai sa fie la fel, iar sentimentalul care a izbucnit subit, a fost asemenea lavei. Te intrebi de ce ai iubit-o intr-atat. O sa iti raspund: Pentru ca era Ea; pemtru ca erai Tu. Nu mai face sa te zbati dupa ce te-ai legat…

Cum nu avem decat o singura viata de trait, aceasta, aici, pe pamant, avem nu numai dreptul, dar si datoria de a o face pe cat se poate de fericita. Dar in ce consista fericirea? In voluptate… Orice s-ar spune, scopul ultim urmarit de noi, fie si in virtute, tot voluptate este. Pe langa glorie, inaltele demnitati si  marile bogatii, a caror folosinta, nu posesiunea, ne face fericiti, ceea ce imi doresc din tot sufletul este libertatea.

Suntem inconjurati de un mic numar de personae, asupra carora avem influenta in felul nostru. Acesti oameni sunt lacomi, iar lacomia ii leaga de noi. Regatul nostru este mic, dar suntem aidoma celor mai mari conducatori ai pamantului, caci asemenea noua si ei sunt stapani. Parvenitismul celorlalti face puterea lor. Asadar, puterea se exercita in numele unor prejudecati si intretinute de lacomia unui cerc restrans, dar maguleste pentru a se ghiftui. La originea puterii ar sta forta. Stapanirea intemeiata pe opinie si imaginatie dureaza catava vreme, iar conducerea aceasta este dulce si acceptata; domnia fortei este trista si vesnica. Opinia este regina lumii, iar forta tiranul ei. Dreptatea este si ea supusa fortei. Daca ar fi fost cu putinta, forta ar fi fost incredintata dreptatii; dar nu poti manui forta dupa bunul plac, pentru ca ea este o calitate concreta, in timp ce dreptatea este spirituala, de care dispui cum iti place; aceasta este pusa in mana fortei si astfel se numeste drept ceea ce esti silit sa faci. Puterea este intemeiata pe nebunia si intelepciunea popoarelor, dar cu mult mai mult pe nebunia lor.

Nebunie, intelepciune!? Notiuni relative, de altfel. In orice caz, e o mare nebunie sa vrei sa fi tu singur intelept. Impartit intre prostie si nebunie, neputandu-se odihni in intelepciune, care e singuratate, omul e mereu sfasiat de patimi, iar pasiunile in jurul carora se strag toate sunt dragostea si ura. Acestea doua sunt inrudite. Judecand dragostea dupa majoriteatea simptomelor ei, ea seamana mai degraba cu ura decat cu prietenia. De altfel, si aici o sa te lamuresc intr-o privinta, daca nu, cel putin pe jumatate; cu cat un barbat iubeste mai mult o femeie, cu atat e mai aproape de a uri. De esenta dragostei tine nelinistea, unde speranta si teama alterneaza. Iubirea, ca si focul, nu poate exista fara o miscare continua; ea moare indata ce inceteaza de spera sau de a se teme. Femeia, de e cinstita, nu e de voie, ci de nevoie. Sunt putine femei cinstite care sa nu fie satule de meseria lor. Acestea sunt comori ascunse, care se afla in siguranta numai fiinca nu le cauta nimeni. Cand sunt urmarite si rezista, este pentru ca doresc sa mareasca pretul victoriei. Sebversitatea femeilor este o podoaba si un fard. Cand sunt destepte, e si mai rau, caci inteligenta celor mai multe dintre femei serveste pentru a intari, nu ratiunea, ci nebunia lor. Si totusi, dragostea nu numai ca exista si ravaseste sufletul, cum alte patimi nu reusesc s-o faca, dar este inca singura care, uneori, nu todeauna, suspenda cumplitul egoism al omului, face sa taca interesul…

Exilul din motive de tihna ar fi ultimul sfarsit fara urma de intoarcere…