Pai am urcat. Si am urcat si, am tot urcat. Si da! Am ajuns, mai exact la 1.954 m altitudine.

Ne-am cazat la cabana Muntele Rosu, la care am ajuns dupa 2 ore de mers pe o sosea serpuita ce isi facea drum prin padurea de brazi din zona. Per total, la cabana, conditii si preturi decente: 61 locuri de cazare (am dormit si cate 2 in pat, noi fiind mai multi, am ocupat toata cabana…iar), incalzire centrala, grup sanitar si dusuri comune, restaurant, bar si discoteca (pentru babaci).

Am aflat (si) de ce i se zice Muntele Rosu. De la culoarea bujorilor de munte care acopera pantele invecinate. In plin sezon muntele ia foc, iar acoperisul lambrisit al cabanei devine un tot unitar cu cadrul natural. Ciudat, eu am vazut numai zapada

Locatia a fost timp de decenii cel mai important punct de cazare din masiv si loc de popas obligatoriu pentru cei ce viziteaza Ciucasul dinspre sud. Deci dinspre nord va cazati in alta parte ca nu mai e loc.

Spre seara, program artistic organizat de scoala, petrecere cu peruci si am avut voie sa bem O bere, cat sa ne facem curaj de a ne dezlantuim pe muzica etno. Ca tot sunt la critica constructiva, doamna care servea la restaurant era cam ametita. Probabil de la bere ca pentru noi mai ramasese doar Silva bruna si blonda. Ori nu s-a obisnuit inca cu animalele moarte de pe peretii cabanei (nu militez ecologic, doar ca am uitat sa fac poze cu mistretul – alt mistret - rastignit).

La intoarcere, m-am gandit muuul si mi-am dat seama de ce li s-a dus astora vestea ca l-ar cauta pe Iisus pe munte (Christian Adventure). Rabdarea mea ajunsese la limite si trebuia sa concluzioneze ceva. Mistretu’ are boala de a ne culturaliza fortat monumente etnografice, adica mirabolantele manastiri de munte ce au rasarit ca ciupercile dupa ploaie odata cu crestinizarea poporului roman. Am vizitat manastirea Cheia, boring, si Manastirea Suzana unde macar am aflat ceva, cum ca e manastire strict pentru maici si au o iacoana a Maici Domnului care a plans prin a doua jumatate a lui 1700. Ca dovada are obrazul crapat, iar eu, ca experta in pictura ce sunt, as zice ca e de la grunduiala prost facuta, dar in fine. O sa mor si am sa ajung in Iad. Si ca fondatoarea/le manastirii s-a(u) numit, pe rand, Suzana.

Nota: se subantelege ca pe undeva din cele scrise mai sus am urcat si in varf. Frig, zapada multa, privelisti incredibile, traseu de 4 ore dus intors, pe care l-am facut in aproape 8 din lipsa de conditie fizica pe ici colo.