Arta stradala
O stiti. Sunt acele imagini marcate intre zidurile gri ale bucurestilor. Mazgalituri, scenarii, manifeste.
Personal condamn astfel de conduita antisociala intr-un oras si asa murdar. Doar pentru ca ai descoperit spreiul colorat nu inseamna ca trebuie sa il folosesti marcandu-ti teritoriul pe unde treci. In rest, exprimati-va liber 
Unii chiar au ceva de zis si o fac bine.
In cadrul facultatii de arta
Se bea si se fumeaza In rest….
Expozitii:
Anul II
Semestrul 1
Spatiu pictural bidimensional, desen structurat in ecrane valorice plate. Dominanta cromatica a raporturilor; subordonarea relatiei valorice de catre cea cromatica.
Compozitional - structurarea imaginii in raporturi de ton plat.
Semestrul 2
Daca e duminica e (dinou) Arta
Expresionismul este reacţia firească a unui grup de pictori germani la academism şi convenţii estetice rigide. Revolta artiştilor a proclamat libertatea creatoare absolută şi primatul expresiei asupra formei. Rezultatul este o artă spectaculoasă din punct de vedere cromatic şi o estetică revoluţionară.
Edvard Munch - The Scream
În pofida programelor şi periodicilor sale, expresionismul nu a fost niciodată o şcoală în adevăratul sens al cuvântului. Reprezentat de artişti foarte diferiţi, expresionismul se impune mai mult ca un stil, decât ca o mişcare artistică. Acest stil va depăşi de altfel repede graniţele picturii: va cuprinde în sfera sa şi sculptura, poezia şi muzica. Revolta expresionistă propune o formulă nouă, dar păstrează temele tradiţionale, rareori abordând revendicări politice sau sociale. Este o revoluţie pur estetică, caracterizată de culori ţipătoare, contrastante, de linii frânte şi curbe, de un ritm discontinuu.
Expresionismul devine, începând din 1933, ţinta atacurilor naziste. În anul 1937 se organizează expoziţia “Arta degenerată”: expresioniştii sunt prezentaţi aici ca duşmani ai regimului şi rasei germane. Operele lor sunt confiscate şi excluse din muzee. Din fericire, în ciuda distrugerilor şi a războiului, s-a reuşit recuperarea multor tablouri, chiar dacă unele au fost deteriorate. Ele au fost redate patrimoniului universal şi iubitorilor de artă, ca o dovadă că violenţa nu poate învinge niciodată frumosul.
Egon Schiele - Portrait
Edvard Munch - Separation
August Macke - landscape
Duminica Artei: Egon Schiele
Cum am promis, saptamana asta vorbesc despre talente artistice trecute (dar revin, nu ati scapat de moi), iar pictorul de mai jos este un artist plastic care personal imi place foarte mult. In concluzie trebuie sa va placa si voua… 
Egon Schiele
În decursul scurtei sale cariere, Egon Schiele a fost un scrupulos şi intransigent observator al fiinţei umane, autor al unor portrete şi nuduri în care se împletesc erotismul şi eshatologia, bucuria vieţii şi neliniştea sfârşitului. Remarcabil exponent al expresionismului, artistul a avut sfera sa de creaţie la Viena, unde în timpul vieţii sale s-au întâlnit drumurile artei şi ale filosofiei contemporane.
Egon Schiele, ale cărui lucrări poartă încă din anii tineretii amprenta unui stil particular, îşi dă repede seama că sistemul de învăţământ din Academia vieneză nu este pe măsura aşteptărilor sale. Când în anul 1901 părăseşte Academia, Egon Schiele se bucură deja de doi ani de admiraţia sinceră a lui Gustav Klimt. Klimt nu numai că apreciază talentul lui Schiele, dar îl şi ajută în mod practic, îi trimite modele (amândoi sunt pasionaţi de nud şi erotism) şi îi cumpără desene. Îl introduce în “Atelierele Vieneze” ce funcţionează din anul 1903 din iniţiativa arhitectului Josef Hoffmann, susţinător al ideii de sinteză dintre artă şi meşteşug.
În anul 1909, participă la expoziţia internaţională “Kunstschau”; tablourile lui Egon Schiele, în vârstă de numai nouăsprezece ani, stau alături de operele lui Henri Matisse, Edvard Munch, Pierre Bonnard, Oskar Kokoschka, dar şi ale ale lui Vincent Van Gogh şi Paul Gauguin. Împreună cu prietenul său Anton Peschka şi cu câţiva colegi rebeli din Academie, înfiinţează “Grupul Artei Noi”.
Artistul realizează numeroase desene având un pronunţat caracter erotic. Începe, de asemenea, să picteze compoziţii simbolice care pun în discuţie tema morţii.
Schiele devine din ce în ce mai cunoscut. Se gândeşte la un proiect de înfiinţare a unei asociaţii de pictori, sculptori, scriitori şi muzicieni - se gândeşte la Arnold Schönberg, Josef Hoffmann şi Gustav Klimt. Din păcate, la 6 februarie 1918, Klimt moare în urma unui atac de apoplexie. O lună mai târziu, la cea de-a 49-a expoziţie a “Secesiunii Vieneze”, Schiele este numit elogios liderul avangardei vieneze. În iulie, îşi deschide un al doilea atelier în cartierul Hietzing, intenţionează să creeze compoziţii de mari dimensiuni şi să înfiinţeze propria sa şcoală de pictură.
Niciunul din planurile sale nu a putut fi relizat. În toamna anului 1918, Edith - soţia sa - se îmbolnăveşte de gripa spaniola, a cărei epidemie făcea ravagii în Europa, şi la 28 noiembrie se stinge din viaţă. Schiele, care se contaminase la rândul său, moare trei zile mai târziu, la scurt timp după ce împlinise douăzeci şi opt de ani. Artist rebel şi orgolios, neînţeles totdeauna de public, a reuşit să ajungă, în decursul a zece ani de carieră fulminantă, o personalitate de frunte a lumii artistice vieneze.
